Se afișează postările cu eticheta Setup. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Setup. Afișați toate postările

joi, 15 iulie 2021

Noul telescop

      E timpul sa povestesc si despre schimbari. Nu despre tehnica de procesare, ci despre instrumente. Dupa 4 ani in care m-am jucat cu luneta Takahashi FSQ85, am indraznit sa fac pasul inainte spre sistemul foto de vis.  Este vorba de un newton de 250mm produs de Astrosysteme Austria.


      Pentru mine este un vis devenit realitate, acesta fiind telescopul la care visez de aproape 10 ani, de cand am avut ocazia sa fac un tur al fabricii lor, in  orasului Linz - Austria. Este un telescop cu o constructie foarte solida: tub de fibra de carbon 8mm grosime, extrem de stabil termic si mecanic oglinda parabolica f3,8 cu distanta focala de 950mm.iar focalizatorul este solid ca o stanca. Corectia optica este realizata de corectorul Wynne de 3 tzoli ce este si un reducator pana la 910mm... stiu prea multe informatii tehnice :)


      La final iata si o poza de la una dintre cele mai interesante intalniri ale astronmilor la care am participat - Lisa in 2018. Instrumentele mele - tak fsq85 este in zona centrala a imaginii in planul 2.

 

 
Salut



vineri, 15 aprilie 2016

Telescopul din dotare

De cand  am inceput postarile in acest blog, postarile au fost la subiect cu un caracter oarecum impersonal, descrieri scurte ale obiectelor pozate, poze mai mult sau mai putin reusite si cateva detalii despre captura. Insa as putea scrie cat de importanta e astronomia pentru mine si cat de pasionat sunt. 


Pentru inceput petrec sub cerul liber aproximativ 50 de zile pe an. De multe ori raman toata noaptea treaz visand sub cerul instelat. Vara prefer sa merg "in transhumanta" de obicei pe varful Mutelui Mic sau Muntele Semenic, cele doua piscuri din "vecinatate" in general in toate noptile senine din perioada lunii noi. Acolo este paradisul astronomului amator: pasunea alpia moale este cea mai buna saltea si de multe ori am ramas hipnotizat de frumusetea cerului noptii.
Calea Lactee vizibila de la un orizont la altul, din pacate nu poate fi observata decat in locurile foarte izolate datorita poluarii luminoase, iar in Romania aceasta inseamna doar zona Carpatilor si in Delta.


In restul anului sunt in vecinatatea casei, de fapt 12 km de casa exact la limita la care conul de poluare luminoasa a Resitei se diminueaza. Aici Calea Lactee e inca vizibila pana la un unghi de 45 de grade deasupra orizontului.
Din cand in cand cu alti cativa astronomi, mai mult sau mai putin dedicati, petrec cateva zile /nopti la "Star-Party"-uri. Alteori o groaza de nebuni vin de la sute de kilometri distanta pentru a poza cerul noptii intr-un loc mai mult sau mai putin inspirat. Atunci poiana se umple de telescoape si noaptea o groaza de oameni vorbesc pe intuneric...
Pozele sunt facute de Sabin in 2014 la cea mai reusita dintre aceste party-uri la Lisa in apropierea orasului Fagaras.


Nebunia nu se opreste aici am o camera plina de telescoape si prin mana mi-au trecut de-a lungul timpului 5 monturi si 6 telescoape si 5 camere foto. O groaza de adaptoare de toate culorile... bine majoritatea negre, lasere verzi vizibile noapte pentru "pointing" si rosi pentru colimare, etc. Cele mai dragi imi sunt cele facute de mana mea; si nu sunt putine, ce mai sunt dedicat celei dea doua profesii zi si noapte.


Ultima poza este cu sistemul actual luneta Takahashi fsq85 EDX, luneta lui Sabin William Optics Megrez 90, ccd FLI ML8300, roata filtre Starlight Express si o montura ASA DDM60 Pro.

Salut


sâmbătă, 20 iulie 2013

Losmandy G11 - gemini 1

      Am cumparat montura de pe Cloudy Nights, in luna martie 2013. Atunci cand coletul a sosit am avut insa o deziluzie majora: ambalarea foarte superficiala a facut ca la transport montura sa fie lovita sanatos pe drum, axa declinatiei mergand infranat si una dintre cele 2 cutii de viteza fiind sparta... costuri suplimentare.

 
      Partea buna este ca frictiunea excesiva a declinatiei a putut fi eliminata la strung, iar cutia de viteza a beneficiat de un adaos de acrilat roz si am putut declara montura functionala.



       Insa testele de eroare periodica nu au fost atat de spectaculoase cum mi-as fi dorit. E drept ca asteptarile mele erau cam nerealiste, si ca eroare periodica totala a unui cilu al melcului era sub 20" peak-to-peak, dar rezultatul ghidat era sub cel obtinut de EQ6. Singura solutie pe care am considerat ca o am, a fost  un melc Ovision.  Dupa o perioada de reglaje si teste m-am declarat multumit atunci cand eroare periodica a scazut la aprox 4" iar rezultatele ghidate (pe munte) au fost mai bune ca cele mai reusite nopti cu Eq6.


           Nu s-a terminat chiar cum mi-am dorit rezulatele finale fiind sub asteptari, insa montura reprezinta totusi un upgrade.


Salut

miercuri, 22 decembrie 2010

21-12-2010

      Nu stiu exact care este cea mai lunga noapte din an... 21-22 sau 22-23 decembrie.  Eu pe 21 decembrie am avut noroc de luna plina si de un vant cald ce a topit toata zapada.
      M-am gandit sa fotografiez telescopul ...

vineri, 2 aprilie 2010

Inceput

      Nu sunt un blogger prin definitie... primul blog pe care am intrat este acesta pe care il scriu acum (excluzandu-le bineinteles pe cele pe care am ajuns redirectionat de google). Fac asta la insistentele lui Cipi pentru a impartasi mai usor experienta cu prietenii.
      Emil Pera este numele meu si sunt un tip oarecare pasionat de stele. Sunt un amator "astronom  in devenire". Nu am fost asa intotdeauna. Am fost prieten cu fizica nu spun nu si am citit cateva carti despre astronomie iar atunci cand pe discovery prindeam un documentar nu-l ratam, insa a fost nevoie de ceva mai mult sa ma scoata din casa in miez de noapte pentru a-l privi pe "Jupiter" si "Nebuloasa din Orion"...
       S-a intamplat cu ocazia a 29 de ani si 364 de zile de viata. M-am trezit in casa cu un telescop MARE. Nu din alea mici cu care iti spionezi vecinii cand uita sa traga perdeaua, ci unul de 30 de kg pe care abia puteam sa-l urnesc din loc. Totul era pare-se gata pregatit pentru a iesi la picnic in miez de noapte... bun, bun dar la ce sa te uiti? In prima luna de astronomie "Luna" nu a iesit din nori si singurele nopti senine erau atat de pline de stele incat dracu stia in ce parte trebuie sa indrept telescopul pentru a vedea ceva. A fost o luna in care telescopul a stat cuminte in camera lui iar eu am citit. In primul rand trebuie sa stii ceea ce vrei sa vezi...
      Intr-un final l-am gasit pe "Saturn", a rasarit si "Luna" si "Nebuloasa din Orion".  Au fost primele victorii pentru mine... Insa fotografiile sunt mai putin interesante decat povestea obiectelor. Pentru mine Saturn a fost primul...

     







      Se vedea pe cerul de seara la inceput de primavara, ca o stea de magnitudine 1 usor galbena, in mijlocul constelatiei Virgo (fecioara). Mult mai mic decat mi l-am imaginat, dar totusi destul de luminos pentru a distinge cu usurinta inelul de forma circulara a planetei. Este asa de mic pentru ca e la o distanta prea mare de noi, de 10 ori mai departe de soare decat Terra, chiar daca e de 763 de ori mai mare (volum). Inelele sale in schimb sunt unice, fiind alcatuite in cea mai mare parte din gheata, acesta fiind motivul pentru care stralucesc asa de tare in lumina soarelui.
     Luna este magica. La 384.000 km de pamant , o aruncatura de bat la nivel cosmic si este asa de luminoasa cu telescopul incat te orbeste. In realitate culoarea ei nu este deloc deschisa, e gri inchis ca si carbunele, ea reflectand abia  8% din lumina pe care o primeste de la Soare (prin comparatie pamantul reflecta peste 45%). Insa e foarte aproape aprope e vizibila ca un corp de magnitudine  -13.  Ce este fascinant la luna este ca are acelasi diametru aparent cu soarele fiind singurul satelit din sistemul solar ce poate crea o eclipsa de soare pe planete in jurul careia orbiteaza.
      Craterul Tycho este unul dintre cele mai interesante de pe fata vizibila a Lunii: are o varsta de 108 milioane de ani fiind relativ tanar, 4,8 km adancime si 85 km in diametru. Pozitionat in emisfera sudica a Lunii a fost facut de un meteorit mai mic decat cel care a dus la extinctia dinozaurilor acum 67 de milioane de ani.
      Sa-l pozezi pe Saturn sau pe Marte relativ usor pui aparatul foto pe telescop apesi pe buton si gata. Luna chiar mai usor... 10 poze pe minut :)).
      Buuun am vazut Luna; acum tinta principala: nebuloase, ceva galaxii, roiuri de stele sunt miliarde numai sa stii unde sa te uiti. 
      Nebuloasa din Orion am gasit-o relativ usor (stiam unde e dintr-un documentar). Insa dupa ea NIMIC...  Doua luni fara a gasi nici o galaxie, nici o nebuloasa, nimic...  Ca prin minune exact cand era sa renunt au inceput sa apara si in fata ochilor mei una cate una.
M42 - Nebuloasa din Orion (01-04-2010) prima mea poza mai dificila insa evident primul esec ...

      Acum insa mi-am dorit sa fac fotografii, sa iau imaginile cu mine acasa.  A face poze stelelor nu este ca si cum ai poza Turnul Eifel (Point and Shot). In schimb e necesar un echipament care sa compenseze miscarea de rotatie a pamantului si care sa poate face expuneri fotografice de mai multe zeci sau sute de secunde, filtre si multe altele de care am aflat  pe parcurs. Corina alesese un telescop ce intrunea conditile pentru fotografii iar tehnica  fotografica mi s-a imbunatatit treptat odata cu cunostintele.
      Mi-am propus pe viitor sa postez aici pozele reusite impreuna cu o descriere sumara a  obiectului fotografiat si a modului in care le-am fotografiat.

         Salut